Femei celebre - Anna de Noailles

Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență Parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare.

Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.

După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă deschiderea necesară ca să-i înțeleagă. 

Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:  Doamna, în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.

La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală. 

În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.

Impreuna cu verisoarele sale, Elena Vacarescu si Martha Bibescu, Anna Brancoveanu formeaza triada prezentei feminine romanesti in contextul culturii franceze si europene, spunea Zoe Dumitrescu-Busulenga. Anna - Elisabeth Brancoveanu isi are radacinile in vechea familie a lui Constantin Brancoveanu, domnitorul Tarii Romanesti care a sfarsit tragic pe esafod. Descendentii domnitorului decapitat la Constantinopol s-au imprastiat prin toata lumea, existand si astazi mostenitori prin Austria, S.U.A. si Australia.

In 1901, Anna Brancoveanu a fost distinsa cu un premiu special din partea Academiei Franceze. Volumul "Les Vivants et les Morts" a avut mare succes in Franta, iar "Times" scria ca Anna de Noailles este cea mai mare poeta pe care secolul XX a dat-o Frantei si poate chiar Europei! A castigat admiratia sculptorului Rodin, dar nici Paul Valery sau Francois Mauriac n-au putut sa nu-i admire talentul. Pe langa faptul ca a primit marele premiu al Academiei Franceze de Literatura, Anna de Noailles este prima femeie care a primit Legiunea de Onoare in grad de comandor. Anna Brancoveanu de Noailles este primita, la 49 de ani, printre membrii de onoare ai Academiei Romane. Cu aceasta ocazie, Nicolae Iorga spunea: "Cred cu toata convingerea ca intre cine canta mediocru in romaneste si cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului nostru intr-una din cele mai mari literaturi ale lumii, e de preferat cu admiratie aceasta".

In "Cartea vietii mele", Anna Brancoveanu isi aduce aminte cat de nedumerita era in legatura cu statutul de domnitor al tatalui ei, fiul lui George Bibescu, ultimul domn al Tarii Romanesti: "Situatia tatei nu mi se parea deslusita. "Unde este coroana?", imi intrebam adesea bonele, adaugand: "E adevarat ca o fetita are si ea dreptul sa-si puna un cerc de aur pe cap?". In fata mutismului sau a raspunsurilor indiferente ale bonelor, am incetat sa mai cred in importanta acestui subiect si a domniilor fara insemne". Tot la capitolul amintiri se inscrie si mândria mamei sale, Raluca Musurus, fiica lui Musurus Pașa, ambasadorul Porții Otomane la Londra. "Mamă, mândră de a fi crescut pe genunchii Victoriei, regina Angliei, îi purta un respect atât de adânc, că nu permitea să se spună în fața ei că regina avea gustul aperitivelor și că acorda o familiară bunavoință superbului și modestului scoțian în costum național, remarcat mereu în preajma ei".

Ana Brancoveanu de Noailles a fost adepta masoneriei şi, în calitate de stâlp al societãţii pariziene, a ajutat la integrarea multor masoni emigraţi, aşa cum salonul ei era cât se poate de ospitalier cu scriitorii francezi talentaţi.