Sarmiza s-a născut pe 27 aprilie 1867, în Bucureşti, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Muşcel), care a fost Şef al Controlului Finanţelor în vremea domnitorului Barbu Ştirbey. În 1884 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris. Cu toate acestea mulţi au fost cei care s-au opus ei: de la Decan la portar. Prin urmare, Sarmiza a făcut o plângere oficială, argumentând că pe frontispiciul clădirii stă înscris “libertate, egalitate, fraternitate”.
Ceea ce intră deja în domeniul exprimărilor masonice este un eveniment care a avut loc la finele primului an de studii, atunci când Edmond De Santerre, Decanul, s-a adresat tuturor studenţilor (cu excepţia Sarmizei toţi erau băieţi), spunând următoarele: “înverşunarea pentru care merită toate laudele şi conduita exemplară”, făcând referire la Sarmiza. În final, Decanul a mulţumit tuturor pentru faptul că “au primit-o ca pe o soră”.
După ce a absolvit Facultatea (teza s-a intitulat De la condition légale de la mère - Condiţia juridică a mamei), Sarmiza şi-a luat doctoratul în Drept în anul 1890, cu doi ani mai devreme decât Jeanne Chauvin, prima femei din Franţa care a reuşit acest lucru. În 1891 (ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu) a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureştiul) care era prezidat de renumitul avocat şi om politic Take Ionescu.
A fost căsătorită (1897) cu inginerul Constantin Alimănişteanu, cu toate acestea, după căsătorie a continuat să fie activă şi în cercurile feministe. S-a numărat printre fondatoarele Societăţii Domnişoarelor Române care îşi propunea să lupte pentru creşterea gradului de educaţie în rândul femeilor. Mihail Fărcăşanu i-a publicat biografia în 1947 sub pseudonimul Mihai Villara. A decedat în data de 26 august 1935.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu