Loja mea...
Este infinitul
redus la esenţe, cu valenţe materiale, aparent finite; este măreţia
copleşitoare a Sacrului invizibil coborat în nesfârşita-i generozitate în
trupesc şi vizibil pentru înlesnirea unei prefaceri alchimice menite a
transforma - într-un mod pe care profanii îl consideră magic - piatra brută în
opera “divină”, omul în Om, sufletul în Suflet; este “pragul”, “locul”, punctul
din eternitatea continuumului cvadridimensional ce permite Unirea - undei cu
particula, sacrului cu profanul, omului cu “divinul”; locul unde Lumina coboară
asupra trăitorului şi îl reflecta în oglinda propriului eu, pe care îl desface
foaie cu foaie, efectul final al acestui proces fiind transformarea lui continuă
pe spirala nesfârşita a perfecţionării şi evoluţiei; acolo unde profanul nu
vede nimic altceva decât o curioasa şi nedesluşită lucrare a oamenilor
(asemenea sieşi, nimic mai banal, nu-i aşa?), Initiaţul descoperă actul
miraculos al Lucrării şi Vieţii în veşnicia ei.
Loja mea...
Asemenea materiei,
mai întâi s-a născut ca o virtualitate, în mintea Arhitectului Suprem; apoi,
asemenea universului şi lumii, virtualitatea a căpătat consistenţă, Ideea a
“coborât” în mintea Maestrului Lucrător... iar logosul s-a făcut trup; un trup
al Omului universal care, asemenea unui nesfârşit lanţ, se creează şi recreează
continuu datorită zalelor sale fără de care nu ar putea fi – oamenii care îl
alcătuiesc, de la profanii care văd “loja” doar în forma sa exterioară, la trăitori,
ucenici, calfe, maeştri, Venerabil, toţi egali însă în fata Arhitectului, toţi
lucrători neobosiţi asupra lor înşile şi, prin aceasta, asupra întregii umanităţi
ai asupra Universului; când o za slăbeşte ea este înlocuită de alta mai
puternică, dar niciodată pierdută, pentru că... există un timp pentru toate...,
iar zaua cea slaba poate fi întarită cu ajutorul celor puternice.
Loja mea... este
Universul într-o coajă de nucă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu