luni, 1 octombrie 2012

Marea Lojă Feminină a României a participat la lucrările COMALACE care au avut loc în capitala Uniunii Europene

Marea Lojă Feminină a României a participat în data de 26 septembrie 2012 la reunionea anuală a COMALACE de la Bruxelles, alături de BEPA. Subiectul discutat anul acesta a fost Solidaritatea Intergeneraţională.




MLFR şi-a exprimat sprijinul pentru proiectele Comisiei Europene în ceea ce priveşte politicile sociale şi sprijinirea interacţiunii generaţiilor tinere şi bătrâne pentru o mai bună participare la viaţa socio-economică a cetăţii europene.

La eveniment au participat, alături de cei 19 reprezentanţi ai COMALACE: Jean-Claude THÉBAULT (Director General BEPA), Agnes HUBERT (Consilier BEPA pentru politici europene), Katharina VON SCHNURBEIN (Consilier BEPA pentru politici europene), Jean-Louis DE BROUWER şi Lieve FRANSEN. Prima sesiune de lucru a început la ora 10:00, iar a doua la ora 14:00.

Directorul General al BEPA a început discursul său prin invocarea susţinerii articolului 17 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, afirmând faptul că în următorii 20 de ani societatea europeană va evolua în mod considerabil.

MLFR a subliniat în mesajul său faptul că: „Îmbătrânirea este un proces inevitabil dar atenuabil din perspectiva sociologică, pornind de la educaţie şi ajungând la implicarea civică a cetăţenilor din fiecare stat, astfel încât punctul de legături dintre generaţii să se afle în piaţa publică a cetăţii prin interacţiune”.

Una din remarcile MLFR a fost aceea  că: „Însă la fel de bine trebuie să protejăm societatea de o eventuala schismă a valorilor tradiţionale care caracterizează marea familie europeană, şi anume familia ca celulă de bază şi individul ca factor activ al societăţii politice, economice, culturale, sociale etc”.

În final, Marea Lojă Feminină a României a afirmat că „Ordinul poate juca, păstrând proporţiile, rolul unei mese rotunde şi a unei portavoci. Masoneria, asemenea societăţii europene, are nevoie să înţeleagă nu doar importanţa critică a procesului de îmbătrânire, ci şi care va fi rolul persoanelor aflate astăzi între vârstele de 60 şi 80 de ani şi ale persoanelor care se pregătesc să intre în acest segment de vârstă”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu