joi, 12 aprilie 2012

Tacerea (chemarea în sine) - Joia Mare a Tăcerii

  
A vorbi despre tacere, inseamna a vorbi despre sine.
Tacerea este sunetul launtric al propriei fiinte.


Tacerea este un antract.
Al cunoasterii!


Este intimitatea in care iti pastrezi cuvintele, gandurile fara sunet, temperanta de a le tine.


In tacere iti pregatesti fiinta.


Iti dai ascultare si oferi ascultare, celorlalti.


In tacere te auzi. 

Asculti vibratiile, primesti cuvinte rostite,
iti analizezi golul sau preaplinul  fiintei.
Tacerea este cea care te sfatuieste, iti infraneaza pornirile,
verifica limitele, iti arata masura in care ierti,
accepti, uiti, crezi, daruiesti, intuiesti,
pretuiesti viata si intelegi moartea.


E starea in care iesi din realitate si vii in tine.


Tacerea e adancul tau in care sufletul
si mintea se intalnesc
si te cladesc si te ofera in afara ta,
pentru a fi in lume, auzit, vizibil.


Tacerea este locul in care tii esentele.


Dar si lacasul in care aduni temerile,
d eziluziile si ti le feresti de ceilalti pentru a nu-i impovara,
in care tii si secretele vietii tale
sau ale celor ce ti le-au impartasit din pretuire si incredere.


Acela care tace, sta in el, in mister.


Si cand il asculta pe celalalt,
ii da spatiu sa isi aduca la suprafata misterul,
sa se releve, daca asa vrea…


Cum altfel sa fie, decat pastratorul profunzimii sufletului,
radacina, izvorul din care creezi,
ragazul de a ne reconstrui, de a ne slefui sinele?!


E intrarea in sine, aflarea identitatii, introspectia,
spatiul dintre fiinte, dincolo de apropierea pe care ne-o dau cuvintele.


Tacerea readuna omul, ii incheaga fiinta,
il centreaza, il intoarce la surse, il cheama in sine,
ii da rodnicia acumularii si respectul,
rabdarea cuminte fata de oameni.


Ajuta sa ne auzim armonia, muzica sufletului,
miscarile si cresterile, framantarile eu-lui.


Tacerea este initiatica: “Sensurile nu se descopera decat progresiv.
Ea ne invata, caci, aratandu-te prea nerabdator, risti sa strici ceea ce este in curs de pregatire.Trebuie sa astepti momentul favorabil, a actiona prea devreme sau prea tarziu aduce in aceeasi masura insuccesul”(citat din Instructia de gradul I).


Tacerea initiatica este deja o intelepciune
a intelegerii lumii, a ceea ce este dincolo de noi, deoarece:


”Numai abtinandu-se sa vorbeasca, ucenicul descopera valoarea tacerii, a respectului pentru celalalt(…) tacerea devine un important mijloc de a-l determina sa asculte”
si “Cufundat in desertul sau launtric, initiatul va invata sa renunte la tot ceea ce ii este povara inutila, la excesul care ii intuneca mintea…”.


Tacerea e un rezultat al potolirii tumultului,
al alungarii neincrederii, o impacarea cu sine, cu sufletul.


Adancimea tacerii, e gratia spiritului, intrarea spre tainic.


Tacerea si misterul pe care il cautam in ea, despre noi, nu inseamna fuga de real, de oameni, ci un popas: spre cunoasterea profunda, din mister dezvaluit sine-lui, in alt mister deschis in inchisul sufletului nostru, fara sa epuizam continutul tacerii.


Ucenicul are rostul sa se cunoasca pe sine.

Tacerea il ajuta in asta!

In introspectie.

Gaseste daca sufletul e capabil de tacere.

Tacerea e o dimensiune a sufletului, poate chiar masura lui, a cunoasterii de sine si a lumii.


Cat e tacerea, e si sufletul!



Mo. Ol.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu