de Anca G.
Mărţişorul este un simbol al primăverii şi se regăseşte la majoritatea populaţiilor balcanice. În zonele româneşti se numeşte Mărţişor, în Bulgaria se numeşte Marteniţa, la muntenegreni, albanezi şi nordul graciei se numeşte Martis. El are semnificaţia începerii unui nou an agrar, revenirea naturii la viaţă. Unii cercetători consideră că originile ar fi fost romane, dar cum nu se regăseşte în tradiţiile Peninsulei Italice, am prefera ce de-a doua opinie, şi anume originea tracică.
În Ardeal, mărţişorul se purta la piept şi avea agăţat un ban de argint sau de aur, sau orice altă monedă care semnifica soarele. În toate cazurile şi regiunile, şnurul era alcătuit din două fire împletite de lână nevopsită, vopsite în alb şi negru sau, aşa cum îl cunoaştem astăzi, alb şi roşu. Albul semnifica puritatea zăpezii, puterea masculină iar roşul, viaţa, focul, simbolul vieţii sau partea feminină, germinativă, după cum negrul făcea aluzie la vremurile înnegurate de iarnă. Purtarea mărţişorului o regăsim în ambele Modove, dar şi mai la sud, în Muntenia. Există şi mici diferenţe de tradiţie, căci, în Moldova, mărţişoarele sunt oferite băieţilor, de către fete, ca simbol al iubirii şi al vieţii.
Modul de împletire face aluzie la împreunarea dintre bărbat şi femeie, forţe vitale în generarea vieţii. În multe regiuni se poartă ca o brăţară la încheietura mâinii. La capătele şnurului, acesta are ataşate câte un canaf, unul roşu şi unul alb, de formă hominidă. Copiii îl poartă în vremea Babelor sau are legătură cu legenda babei Dochia, cea cu multe fuste puse una peste alta, care dă jos zilnic câte o fustă, în decurs de 9 zile. După alţii, baba Dochia ar fi avut 12 cojoace. Legenda relatată de Elena Niculiţă-Voronca este următoarea:
„Baba Dochia cică avea o noră pe care a trimis-o să-i aducă fragi. "Să te duci să îmi aduci fragi, că de nu, vai de pielea ta". Fata a plecat plângând. De unde sa ia ea fragi la vremea de iarnă? Merge ea ce merge prin pădure şi vede lângă un foc doi moşnegi care erau Dumnezeu şi Sfântul Petru. Întrebând-o de ce plânge, ea le povesteşte şi atunci Dumnezeu îi spune să ţină poala şi-i aruncă o lopată de jăratec, spunându-i ca până acasă să nu se uite să vadă ce i-a dat. Când a ajuns acasă, erau fragi! "N-am zis eu ca au să fie?", a zis baba. "De-amu mă duc şi eu cu caprele mele la păscut". A mâncat fragii, şi-a pus 12 cojoace, şi-a pus furca-n brâu şi a pornit. Da Dumnezeu, da câte-o furtună, şi-apoi soare. Ea atunci se dezbrăca de câte un cojoc şi-l întindea şi tot aşa până s-a dezbrăcat de toate cele 12 cojoace, iar când nu a mai avut ce îmbrăca, a îngheţat.”
În alte regiuni este purtat de la 1 martie până la Paşte. Şi într-un caz şi în celălalt, după purtarea ritualică, este agăţat într-un pom fructifer şi are ca semnificaţie ruga pentru fertilitate.
Pentru împletiturile în alb şi negru, de regulă purtate de adulţi, brăţara se purta tot timpul anului şi făcea referire la zilele anului, denumită şi funia anului.
La bulgari, cele două fire se referă la o legendă, a babei Marta (o babă foarte capricioasă) şi doi copii, Pigo (un băiat) şi Penda (o fetiţă). Marteniţa este întotdeauna dăruită ca amuletă de noroc şi de belşug. Nimeni nu-şi cumpăra sau făurea pentru sine o marteniţă! De altfel, şi noi obişnuim să dăruim acest simbol în preajma zile de 1 martie! Apreciez că originea e tracă, ştiut fiind că denumirea de trac era generică la toate popoarele carpato-danubiene, dacii şi geţii fiind populaţii tracice, întrucât la Schela Cladovei s-au găsit amulete vechi de cca 8000 ani.
