joi, 28 aprilie 2016

Mesajul Marii Maestre cu ocazia Sărbătorilor Pascale





Cerurile se deschid curând și Lumina sfântă a Învierii va cuprinde prin spirit întreaga lume ortodoxă.

Să ne înălțăm inimile și să chibzuim asupra acelor vremuri în care Iisus s-a jertfit pentru păcatele oamenilor.

El a fost vestit de Ioan și a fost botezat în apa Iordanului.

Duhul s-a pogorât apoi peste Apostolii săi și popoarele au Crezut în spusele lor.

Andrei și Filip au creștinat geți din Dobrogea și spiritul creștin a pătruns printre toate popoarele trace, astfel că peste un veac, romanii au găsit populații creștine mai sus de Dunăre.

Ei au Crezut chiar dacă nu au văzut și Grădina Maicii Domnului și-a găsit găzduire și bună îngrijire, aici, la poale de Carpați.

Vechile obiceiuri, mithraice sau zamolxiene s-au amestecat minunat cu spiritul creștin, rezultând credința ce dă seva acestui minunat popor.

Să nu uităm ca să ne aducem aminte de întrebările fundamentale: ”Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?”

Să nu uităm misiunea de a aduce armonie în lumea prin care ne petrecem existența! Să ne gândim la săracul care-și petrece sărbatorile așa cum poate, dar cu credință și cu umilință față de Dumnezeu. Să-l ajutăm pe cel în nevoie și să alungăm vrajba și orgoliul din inimile noastre!

Vă doresc un Paște cu Lumină, cu bucurie, cu împăcare spirituală, cu apropiere de Dumnezeu!

Să ne bucurăm de veselia familiei, a prietenilor, a fraților și surorilor, să le dorim tuturor sănătate și bunăstare iar necazul sau vrajba, conflictul sau războiul să dispară, pentru ca să înfloreacă Pacea!


Hristos a Înviat!


Anca Gheorghiu
Mare Maestră

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu